PROCEDURI DE FIZIOTERAPIE – ULTRASUNET


PROCEDURI DE FIZIOTERAPIE – ULTRASUNET

Terapia cu ultrasunete

Definitie: ultrasunetele sunt vibratiile  mecanice  pendulare cu frecvenţă între  500 KHz- 3000 KHz. Aparatele folosite în fizioterapie furnizează ultrasunete cu  frecvenţa  cuprinsă între 800 KHz-1000 KHz.

Aplicarea ultrasunetului pe un corp, produce un transfer de energie, prin alternarea stărilor  de presiune realizate. Transferul de energie ultrasonică  aplicată şi  măsurată în W/cm2,  defineşte intensitatea ultrasunetului.

Aplicarea de ultrasunet se poate face în câmp  continuu  sau  discontinuu, cu  impulsuri.

Efectele fizico-chimice ale undelor  ultrasonore :

  • efectul mecanic
  • efectul termic
  • efectul de cavitatie
  • efectul de difuziune.

Acţiunile  biologice ale ultrasunetelor  asupra ţesuturilor vii depind de intensitatea  aplicată.

La aplicarea unor intensităţi scăzute (0,1-0,4 W/cm²) se produc modificări biologice tisulare minime şi ireversibile, constând în creşterea permeabilităţii membranelor celulare permiţând difuzarea prin piele a unor substanţe aplicate (ultrasonoforeza), activarea proceselor oxidative celulare, creşterea activităţii glicogenolitice, eliberarea de mastocite cu producere consecutivă de histamină etc. Pentru intensităţile medii (0,5-0,7 W/cm²) se instalează efecte fizico-chimice şi biologice maxime dar reversibile, precum hiperemia tegumentară iar pentru valori ale intensităţii situate peste 0,8 W/cm², încep să apară modificări ireversibile, traduse clinic la nivel tegumentar prin eritem, petesii, flictene iar la nivelul tesutului conjunctiv, hiperemie insoţită de efecte fibrolitice prin acţiune de rupere şi fragmentare tisulară, fragmentarea macromoleculelor, hiperpermeabilizarea membranară, creşterea metabolismului celular local, vasodilataţie crescută. Dozele mari pot ajunge să producă distrucţii celulare şi rupturi capilare. Modificări asemănătoare se petrec la nivelul ţesutului muscular, cât şi la nivelul sistemului osos, epifizele de creştere epifizo-diafizare în perioada de creştere a copiilor şi adolescenţilor, fiind deosebit de sensibile. Efectele  sunt de activare a respiraţiei celulare, de creştere a permeabilităţii celulelor tegumentului, cu posibilitatea difuzării prin piele a unor substanţe aplicate pe aceasta (sonoforeza)  cu efecte fibrolitice, vasodilatatoare.

Efectele fiziologice ale ultrasunetelor sunt: analgezice (de scădere a durerii),miorelaxante si de îmbunătăţire  a circulaţiei  sangvine pe zona aplicată.

Efectul analgezic se realizează prin intermediul sistemului nervos central, prin participarea unei serii de mecanisme, asemănător acţiunii curenţilor de joasă frecvenţă asupra organismului uman. Pe scurt, aceste mecanisme funcţionează astfel: are loc activarea unui sistem de inhibare a transmiterii informaţiilor dureroase, prin stimularea electrică selectivă, a fibrelor nervoase care nu conduc durerea (fibre nervoase groase, mielinizate, rapid conducătoare), dar care transmit informaţiile de la proprioceptorii mecanici, cu închiderea consecutivă a sistemului de control al accesului informaţiilor prin fibrele care conduc durerea. La cele prezentate se adaugă şi procesul de stimulare electrică a ariilor cerebrale, în special din substanţa cenuşie mezencefalică, cu rol de sistem inhibitor al durerii.

Efectul miorelaxant se explică prin acţiunea vibratorie a ultrasunetelor asupra proprioceptorilor musculari şi tendinoşi.

Efectul hiperemiant, însotit de cele resorbtive şi vasculotrofice, are loc prin vasodilataţia arteriolelor şi capilarelor, cu activarea consecutivă a circulaţiei sanguine locoregionale, prin participarea sistemului nervos vegetativ.

Metodologia aplicaţiilor

Un prim element este acela al alegerii formei de cuplaj: directă, ultrasonoforeza şi indirectă. Cuplajul direct reprezintă forma cea mai des utilizată, aplicându-se pe suprafeţele corporale plane, netede şi fara leziuni cutanate, prin intermediul unei substanţe de contact (daca substanţa de contact e densă, scade puterea de penetraţie în profunzime).

Ultrasonoforeza reprezintă tot un cuplaj direct care utilizează însa substanţe medicamentoase incluse în soluţia de contact. Patrunderea medicamentului în tegument cu ajutorul ultrasunetului se poate calcula, stabilindu-se un indice ultrasonoforetic, şi este direct proporţională cu intensitatea şi durata aplicaţiei. Efectul de profunzime exprimat prin acest indice este raportat la grosimea straturilor tisulare strabatute, precum şi la starea fiziologică a tegumentului. O aplicaţie de termoterapie aplicată anterior, poate creste indicele sonoforetic şi pătruderea substanţei medicamentoase în tegument.

Cuplajul indirect se realizează prin intermediul apei în bai parţiale sau generale (mai rar).

Efectele ultrasonoforezei se pot realiza pe cale directă, în aplicatiile locale sau pe cale indirectă, neuroreflexă.

Alegerea formei de ultrasunet poate fi în regim continuu sau discontinuu (cu impulsuri). Ultrasonoforeza cu impulsuri are avantajul de a reduce efectul termic, potenţându-le pe cele antalgice şi decontracturante/miorelaxante.

Alegerea traductorului ţine cont de dimensiunile şi forma zonei de tratat.

Traductorul poate fi manevrat sau nu. Metoda dinamică sau cinetică este folosită frecvent deoarece uniformizează maximele şi minimele de intensitate, cât şi efectele ultrasunetului în structuri tisulare diferite. Se vor executa mişcari lente, în ritm constant, de forma circulară, spirală, sinusoidală etc. Metoda statică sau staţionară se utilizează mult mai rar, fiind preferată în aplicaţiile pe regiunile ganglionare, radiculare paravertebrale, miogeloze şi calcificări tendinoase.

Dozarea intensităţii  sau a energiei ultrasonice aplicate asupra substratului se exprimă în W/cm² şi ţine cont de: grosimea straturilor tisulare ale regiunii de tratat, profunzimea suferinţei vizate (straturile profunde pot necesita intensităţi mai mari), forma de cuplaj, metoda de manevrare a traductorului, tipul acţiunii (directă sau neuroreflexă), natura suferinţei vizate şi stadiul evolutiv (stadiile acute beneficiază de doze reduse), vârsta şi starea generală a pacienţilor. Alegerea valorilor de intensitate indica trei tipuri de dozaj: doza mică (0,05-0,4 W/cm²), doza medie (0,5-0,8 W/cm²) şi doza mare (0,9-1,2 W/cm²). Practica de specialitate a demonstrat faptul că dozele mici au efectele biologice, fiziologice şi terapeutice cele mai favorabile.

Metodologia de tratament trebuie să se adapteze zonei de tratat. În acest mod, pentru ţesutul cutanat se recomandă în general, intensităţi mici, traductorul se manevrează linear iar soluţia de contact se alege să fie mai consistentă. Pentru tesutul muscular se pot alege şi doze medii, traductorul va fi manevrat lent, fara presiune, prin mişcări sinusoidale, schimbând sensul de mişcare la zonele de inserţie, în direcţia fibrelor tendomusculare, nu transversal pe ele. Pentru tratamentul ţesuturilor articulare şi osoase (fracturi) se recomandă să se evite zonele cu vascularizaţie superficială evidente din jurul marilor articulaţii, se pot practica ferestre în aparatul gipsat pentru a grăbi calusarea unei fracturi şi nu se va aplica traductorul pe regiunile de creştere osoasă la copii.

Tehnica aplicaţiilor cu ultrasunete ţine cont de urmatoarele: se vor exclude de la tratament starile febrile, extremitaţile cu circulaţie deficitară vor fi încălzite în prealabil printr-o procedură de termoterapie, pacientul va fi poziţionat confortabil, durata şedintelor este adaptată scopului terapeutic urmărit şi diagnosticului de boală şi variază de la 5-10-15 minute, ritmul sedintelor este zilnic sau la două zile. Se vor prefera serii de 6-15 şedinte, tratamentul putându-se relua după 4-6 saptamâni, aplicaţia de ultrasunet nu trebuie să fie urmată imediat de o altă procedură.

Indicaţiile  tratamentului  cu  ultrasunete:

  1. patologia reumatismală degenerativă (artroze ale articulaţiilor periferice sau ale coloanei vertebrale), reumatismul abarticular (tendinite, tendinoze, dureri miofasciale)
  2. fracturi şi stări postfracturi (unele cercetari experimentale  au aratat că pentru fractura oaselor superficiale, se poate accelera consolidarea)  sau  pot interveni în calusarea întarziată.
  3. contuzii, entorse.
  4. afecţiuni dermatologice, cum sunt cicatricile cheloide; aplicarea ultrasunetului depinde însa de zona  în care se găseşte
  5. retractia aponevrozei palmare Dupuytren.
  6. alte domenii de patologie, numai dupa un consult clinic complet şi eventual un bilanţ paraclinic.

Contraindicaţiile  aplicării  de  ultrasunete  sunt :

  1. afecţiuni cutanate infecţioase sau inflamatorii
  2. tulburări de coagulare
  3. tuberculoza
  4. stări febrile
  5. insuficienţă cardiaca, insuficienţă coronariană, tulburări de ritm cardiac
  6. neoplazii
  7. tromboze venoase, varicele membrelor inferioare, ateromatoza  arterelor periferice
  8. aplicaţia pe zona ficatului, splinei, uterului, glandelor sexuale (testicul, ovare)

O menţiune specială  pentru aplicaţia ultrasunetelor este că: acestea nu se vor aplica pe zonele de crestere ale oaselor copiilor şi  adolescenţilor.

 

Autor : Nelu Olteanu

Prof.PhD.Kintoterapeut

Specialist Recuperare Medicala

 

Copyright@www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro