PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA (PSH)


PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA (PSH)

Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic dureros, localizat la nivelul articulaţiilor umărului. De cele mai multe ori este însoţit de redoare şi de limitarea mişcărilor în urma afectării structurilor periarticulare (ligamente, capsulă, tendoane, bursă, muşchi) prin leziuni degenerative şi/sau inflamatorii. Această afecţiune poate fi agravată prin intervenţia unor factori precum traumatismul, microtraumatismele, suprasolicitarea sau expunerea la frig.

Periartrita scapulo-humerală este o boală des întâlnită mai ales la persoanele de peste 40 de ani şi prezintă patru forme clinice:

– umărul dureros simplu: este forma clinică cea mai frecventă şi se manifestă prin dureri moderate la nivelul umărului, la efectuarea unor activităţi zilnice (îmbrăcat, spălat etc.);

– umărul dureros acut (hiperalgic): e caracterizat prin dureri violente, insuportabile care se intensifică noaptea şi fac imposibile mişcările;

– umărul blocat: debutează de regulă cu dureri moderate ale umărului, dar în timp duc la instalarea unui blocaj al articulaţiei denumit sugestiv: “umăr îngheţat”;

– umărul pseudoparalitic: are la bază, perforarea/ruptura de diverse grade a tendoanelor muşchilor rotatori, apărută de obicei pe un fond degenerativ (la vârste de peste 60 de ani).

Tratamentul periartritei scapulo-humerale urmăreşte în principal: ameliorarea durerii, reducerea inflamaţiei şi recuperarea mobilităţii articulare.

Mijloacele folosite sunt: tratamentul medicamentos, kinetic şi chirurgical, de multe ori în asociaţie, în funcţie de forma clinică şi evoluţie.

Periartrita scapulo-humerala (PSH)

Periartrita scapulo-humerala este un sindrom clinic dureros, insotit de redoare si de limitarea miscarilor, datorita afectarii structurilor periarticulare (ligamente, capsula, tendoane, bursa, muschi) prin leziuni degenerative si/sau inflamatorii.

La nivelul structurilor umarului si in primul rand la nivelul tendoanelor, are loc un proces de uzura a carei accelerare si agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme, expunerea la frig, etc.

Umarul este alcatuit din trei articulatii si doua planuri de alunecare, care-i confera o mare mobilitate in dauna stabilitatii. Cele doua suprafete de alunecare sunt reprezentate de suprafata scapulo-toracica si de catre spatiul subacromial; cele trei articulatii ale umarului sunt articulatia glenohumerala, acromio-claviculara si sterno-claviculara. La mentinerea unei oarecare stabilitati, contribuie ligamentele, tendoanele si muschii.

Patologic, PSH are drept substrat-in primul rand-leziunile degenerative ale tendoanelor, in special ale supraspinosului si bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la rupturi partiale si prin calcificari. O forma particulara de PSH este cea determinata de inflamatia articulatiei glenohumerale, a carei evolutie catre fibroza este responsabila de diminuarea importanta a miscarilor la acest nivel (,,umar blocat’’ sau ,,umar inghetat’’).

Periartrita scapulo-humerala are cinci forme clinico-anatomo-frunctionale relative bine conturate. Acetea sunt:

–    umarul dureros simplu;

–    umarul dureros acut (hiperalgic);

–    umarul mixt;

–    umarul blocat;

–    umarul pseudoparalitic.

Umarul dureros simplu este o forma clinica particulara, cunoscuta si sub numele de periartrita dureroasa simpla neanchilozanta. Aceasta forma de PSH este consecinta leziunilor degenerative (uneori calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua articulatii, mai ales tendoanelor supraspinosului si bicepsului.

Este forma clinica cea mai frecventa. Bolnavul acuza durerii moderate de umar cand se imbraca, cand se piaptana sau cand solicita membrul superior respectiv prin purtarea unor greutati. Durerile pot stanjeni bolnavul in timpul somnului, intensificandu-se in anumite pozitii.

Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilitatii, rareori existand o impotenta functionala datorita durerii.

EVOLUTIA BOLII

Evolutia umarului dureros simplu este favorabila, vindecarea producandu-se in cateva saptamani sau cel mai mult in cateva luni fie spontan, fie in urma tratamentului. Uneori insa durerea se poate agrava, umarul dureros simplu devenind umar dureros acut, hiperalgic.

Uneori evolutia spontana spre vindecare necesita 1-2 ani. La umarul blocat evolutia este indelungata; in lipsa unui tratament adecvat, blocajul umarului poate persista cateva luni; cu timpul insa, uneori dupa 6 luni, umarul incepe sa se elibereze si majoritatea bolnavilor isi recupereaza in intregime mobilitatea.

Perioadele de exacerbare a durerilor pot sa dureze de la cateva zile pana la cateva saptamani. La umarul dureros acut evolutia este uneori trenanta durerile acute durand mai multe luni si nevrozand bolnavul; cel mai adesea, dupa cateva saptamani durerile diminua treptat in intensitate, pana ce dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umarului dureros acut. Evolutia PSH de cele mai multe ori se termina obisnuit in cateva saptamani, dupa care bolnavul isi poate relua ocupatiile. Uneori ramane o senzatie de jena desteptata de oboseala sau de frig si umezeala.

Program de recuperare kinetoterapeutic :

În cazul umărului dureros simplu, nefiind vorba de o limitare de mobilitate, kinetoterapia are rol profilactic, împiedicând pierderea mobilităţii şi apariţia fibrozei. Dacă în stadiul acut se recomandă doar posturări, în stadiul subacut sunt permise mobilizări ale articulaţiei scapulo-humerale. Stadiul terminal necesită refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi mişcării controlate a umărului.

În cazul umărului dureros acut, singura atitudine kinetică permisă este imobilizarea absolută a braţului, cu o pernă în axilă şi cu eşarfă de susţinere a antebraţului şi mâinii. După ameliorarea durerii se trece la contracţii izometrice şi chiar la mobilizări precedate de aplicaţii calde. Hidrokinetoterapia poate fi aplicată chiar din fazele iniţiale dureroase. Apa caldă, pe lângă efectul calmant antialgic, permite exerciţii complexe pentru mobilizarea umărului.

Kinetoterapia umărului blocat începe printr-un tratament preventiv al capsulitei retractile. Aceasta presupune posturarea corectă a umărului inflamat şi mobilizarea precoce a membrului superior. Se recomandă exerciţiile cu bastonul, roata şi diverse instalaţii de scripeţi.

Masajul in periartrita scapulo-humerala

Masajul este o combinatie de manipulatii, de prelucrari mecanice multiple, aplicate sistematic asupra organismului, cu mana sau cu aparate special construite, in scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrari, care se executa in majoritatea cazurilor cu ajutorul mainilor (manipulatii), constau din diferite forme de neteziri, apasari, framantari, stoarceri, frictiuni, vibratii, scuturari sau lovituri usoare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica anatomica a regiunii, evolutia bolii, starea generala a bolnavului, sexul, varsta si starea psihica a acestuia.

Dupa masajul selectiv urmeaza kinetoterapia, care se face la inceput prin  miscari pasive, care sunt la umar:

– antepulsie;

– retropulsie.

Terapia ocupationala (ergoterapia)

Ergoterapia urmareste ca, prin munca sau orice alta ocupatie la care participa bolnavul, sa-i restaureze sau sa-i mareasca performantele, sa-i faciliteze invatarea acelor sarcini si functii esentiale pentru adaptarea sa sociala, pentru a reduce sau a corecta disfunctiile, si pentru a promova sau mentine starea de sanatate. La bolnavii cu afectiuni ale sistemului locomotor terapia ocupationala isi propune sa corecteze disfunctiile motorii determinate de boala si de inactivitate. La baza activitatii de terapie ocupationala este evaluarea bolnavului, care cuprinde:

– performanta activitatilor curente zilnice, de autoingrijire;

– adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutatoare, orteze sau proteze;

– abilitatea senzoriomotorie si componentele sale – integrarea neuromusculara si senzoriala.

Prima etapa a evaluarii stabileste deficitul functional prin bilant articular si testing muscular, in a doua etapa, evaluarea performantelor bolnavului in activitatile de fiecare zi, pe baza unei fise cu posibilitatea de a stabili scoruri:

– modul de alimentare (cum mananca, cum bea);

– igiena personala (spalat pe maini, pe fata, igiena gurii);

– toaleta personala (pieptanat, curatat unghiile, ras etc.);

– imbracat – incaltat;

– comunicari functional;

– activitate casnica (planificarea si prepararea miscarii, deschiderea si inchiderea de containere, curatenie, spalat rufe, facut patul);

– manipularea de obiecte (ceas, bani chei);

– adaptarea la sarcini (initiere, integrarea informatiilor, invatarea, rezolvarea problemelor);

– accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutarilor, efectuarea modificarilor, controlul medilui modificat);

– preventie (siguranta, conservarea energiei, protectie articulara, ajutatoare mecanice).

 

Autor Nelu Olteanu

Prof.PhD.Kintoterapeut

Specialist Recuperare Medicala

 

Copyright@www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro