LORDOZA


LORDOZA

 

NOŢIUNI GENERALE

Lordoza reprezintă o deviaţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.

Lordoza sau “spatele în şa” este un termen medical folosit pentru a descrie curbura anterioară a unei porţiuni a coloanei vertebrale. Două segmente ale coloanei sunt în mod normal lordotice: lombară şi cervicală. Acestea au o curbură cu convexitatea anterior şi concavitatea posterior în contextul anatomiei umane.

Lordozele spinale sau curburile secundare sunt determinate în principal prin diferenţa grosimii jumătăţii anterioare faţă de cea posterioară a discului vertebral. Se agravează la pubertate sau nu devine evidentă până la 25 de ani.

Dezechilibrul în tensiunea musculară şi lungimea muşchilor este de asemeni o cauză. Curburile lordozice excesive sunt denumite “spate în şa” sau “spate scobit”.

Cauzele comune ale lordozei excesive includ:

  • slăbirea muşchilor spatelui
  • grăsime viscerală crescută
  • sarcina

Pierderea lordozei normale a spatelui este denumită spatele rigid şi apare prin fuziune chirurgicală.
Lordoza este descoperită la toate grupurile de vârstă.  Afectează mai ales coloana lombară, dar şi cervicală. Când este descoperită lombar, pacientul prezintă spate în şa, fesele proeminente şi postura exagerată. Lordoza lombară poate fi dureroasă, uneori afectând mişcarea.

Datorită tonusului crescut a muşchiului psoasiliac şi a slăbirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult înainte decât normal şi astfel se exagerează curbura lombară.
Apariţia lordozei a fost pusă în legătură cu poziţia incorectă a corpului, fie din obişnuinţă , fie din cauza vreunei slăbiciuni a muşchilor. În unele cazuri lordoza apare la femei după sarcină, deoarece există o slăbiciune a muşchilor abdominali. O cauză favorizantă la femei este purtarea  încălţămintei cu tocuri înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte şi a trunchiului înapoi, determinând lordozarea.

Lordoza este prezentă şi în locurile cu luxaţie congenitală de şold bilaterală, în spondilolistezis ( alunecarea în faţă, parţială sau totală,a unei vertebre sau a unui segment de coloană vertebrală) şi în enopatii. La rândul ei lordoza poate fi cauza deviaţiilor algice lombare şi sacrale, albuminuriei, prin jenarea funcţiei rinichilor, precum şi a oboselii în mers şi staţionare.

          Factorii favorizanţi pentru lordoză:

Câteva procese patologice pot afecta integritatea structurală a coloanei şi contribui la lordoză. Unele cauze comune includ: cifoza, obezitatea, osteoporoza şi spondilolistoza:
-cifoza forţează spatele la compensarea dezechilibrului creat de curbura la nivel superior.
-obezitatea poate forţa unele persoane să se lase pe spate pentru a ameliora dezechilibrul.
-osteoporoza este o boală a densităţii osoase care determină diminuarea inălţimii vertebrelor alterând integritatea coloanei.
-spondilolistoza apare când o vertebră prolapsează anterior faţă de restul      coloanei, afectează mai ales coloana lombară.

  ETIOPATOGENIE

Lordoza reprezintă o deviţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.

Lordozele sunt fiziologice în regiunea cervicala şi lombară până la un anumit grad. Exagerarea lor mai ales în regiunea lombară la bolnavii cu scolioză idiopatică, toracală, pune probleme terapeutice deosebite. Limita dintre normal şi patologic este destul de greu de precizat în cazul lordozelor. Lordoza din regiunea toracală este mai gravă dacă ajunge la T3 şi patologică dacaăajunge să intercepteze T12. O lordoză atât de înaltă afectează organele mediastinale şi în special cordul şi vasele mari.

Localizarea lordozelor este variată, dar cel mai des este întâlnită în regiunea lombară sau toraco-lombară şi pot prezenta diverse forme clinice:

          Lordoza statică (de obicei profesională) poate apărea în cazuri patologice şi este deosebit de supărătoare (displazie luxantî a ambelor ţolduri, coxalgie, etc.). De asemenea se poate întâlni la femeile obişnuite să poarte permanent încălţăminte cu tocuri înalte, precum şi la cifotici sau bolnavii cu pelvisul basculant posterior (sacro-orizontalizat).

          Lordoza dinamică cu patologie neurologică diversă, distrofică sau ca rezultat al dezechilibrului dintre flexorii şi extensorii trunchiului (exemplu: atoniile abdominale, rahitism, tumori, tulburări digestive).

          Lordoza fixă care apare în următoarele circumstanţe: la adolescenţi (lordoza dureroasă a adolescenţilor, posttraumatic ca rezultat a unei retracţii fibroase post-inflamatorie sau dezechilibrelor sacrococcigiene prin alunecări ale vertebrelor).

Lordozele pot avea cauze multiple de producere: rahitism, osteoporoze, torticolis, afecţiuni posttraumatice, boli ale sistemului nervos central, paralizia spastică, spondilita anchilozantă, tulburări de auz, atitudini vicioase şi datorită spondilozelor la nivelul coloanei lombare.

Lordoza este mai frecventă la femei, în special cele care poartă tocuri înalte şi după naştere datorită atoniei musculare abdominale. Lordoza o întâlnim des la gimnaste, înotătoare, gravide, persoane grase, la balerine (din cauza mersului pe vârfuri), la persoane care poartă încălţăminte cu tocuri înalte (se produce un dezechilibru spre înainte ce se compensează prin înclinarea trunchiului înapoi în curbura lombară).

 

          CLASIFICARE DUPA CAUZE

Lordozele pot îmbrăca diferite forme:

– înclinarea sau lordoza statică, ce apare la cifotici sau la bolnavi cu pelvisul basculat posterior.

– lordoze fixe care apar după traumatisme sau ca rezultat al unei retracţii fibroase

postinflamatorii.

– lordoze de sinergie dinamică rezultat al dezechilibrului dintre flexorii şi extensorii trunchiului (atoniile abdominale din rahitism, tumori).

          Lordoza fixă:

Este dureroasă în general şi apare în următoarele circumstanţe:

– la adolescenţi;

– post-traumatic ;

– secundar dezechilibrelor sacro-coccigiene;

– prin alunecări ale vertebrelor.

          Lordoza statică (profesională):

Poate apare şi în cazuri patologice şi este deosebit de supărătoare. Deasemenea o putem întâlni la femeile obişnuite să poarte permanent încălţăminte cu tocuri înalte.

          Lordoza dinamică:

Această formă clinică are etiologie patologică, neurologică, şi distrofică: rahitism,

tulburări digestive, tumorale (abdominală), fiziologică (sarcina).

 

Program de recuperare kinetoterapeutic :

Tratamentul ce se efectuează este în general de mai multe luni sau ani, în raport cu vârsta şi deformaţiile prezente şi va fi reluat în caz de reusită. De asemenea urmarirea subiectului tratat va fi făcută continuu, iar la copii, până la sfârşitul perioadei de creştere.

Kinetoterapia regiunii lombo-sacrate constă în efectuarea unor mişcări pasive şi active. Mişcările pasive constau în mişcări de lateralitate ale trunchiului şi mişcări de flexie şi extensie ale coloanei lombo-sacrate sau mişcări de rotatie dacă coloana ne permite, executate cu ajutor. Mişcările active constau în executarea acestora fără ajutor din partea asistentei medicale. Se execută şi mişcări active cu rezistenţă.

Obiectivele kinetoterapiei în lordoze sunt :

  1. Ameliorarea posturii prin:

– posturi fixe menţinute, utilizându-se perne, suluri, spătarul scaunului, peretele, pentru corectarea hiperlordozei lombare.

– exerciţii de corectare posturală axate pe conştientizarea înclinării pelvisului pentru delordozare ;

  1. Creşterea flexibilităţii coloanei (mobilitatea coloanei este limitată mai ales în zona lordozată) prin :

– metoda Klapp, cvadrupedie cu poziţii lordozante

– tehnica Cotrel (cea mai folosită în prezent): decubit ventral, cu membrele inferioare cât mai întinse, membrele superioare întinse pe lângă urechi ; se întinde întregul corp, apoi treptat se extind braţele, corpul se lordozează, membrele inferioare se extind din şolduri (arcuite pe extensie cât mai mare). Apoi, un membru superior se duce înapoi spre şold, care se extinde; celălalt membru superior rămâne lânga ureche.

  • elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a redresa lordoza : decubit dorsal, un căpăstru de tractiune cervicală, de la care o coardă trece pe după un scripete îndreptându-se spre picioare, de care se fixează. Întinderea completă a membrelor inferioare va întinde coloana.
  1. Cresterea fortei musculare :

– Tonifierea musculaturii abdominale este obligatorie ; se practică de   obicei ridicările de trunchi cu genunchii flectaţi, pentru întărirea drepţilor şi oblicilor.

– Tonifierea fesierilor mari

– Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este                                   obiectivul principal :

– din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului,umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),

– ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura lombară;

– ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura unilaterală paravertebrală respectivă

 

Autor Nelu Olteanu

Prof.PhD.Kintoterapeut

Specialist Recuperare Medicala

 

Copyright@www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro