GENU VALGUM


GENU VALGUM

 Deformare „în X” a genunchilor

Între axul anatomic al femurului şi cel al tibiei se formează în mod normal un unghi obtuz, deschis lateral, de 170º-175º numit „valgism fiziologic al genunchului. Dacă valoarea acestui unghi este mai mică vorbim despre un „genu valgum”.

Această diformitate este datorată unei creşteri mai mult sau mai puţin accentuate a valgismului fiziologic al genunchiului, determinată de condiţii statice.

Aceste condiţii nu pot însă explica patogenia acestei diformităţi la adolescenţi (genu valgum infantil este în mod indubitabil legat de rahitism).

Pentru a se putea produce această afecţiune este necesar să existe şi un anumit grad de porozitate, de maleabilitate, de ramolisment al ţesutului osos, legate de diferite boli: rahitism tardiv (forma localizată), disfuncţii ale glandei tiroide, hipofize sau gonadelor, osteomielită atenuată, osteomalacie, etc.

În perioada adolescenţei, la nivelul cartilajului de creştere şi în vecinătatea lui, osul prezintă o mare plasticitate şi deci poate fi mult mai uşor deformat când este comprimat, fie prin stimuli direcţi (mecanici), fie indirecţi (osteomielită atenuată) care acţionează un timp mai lung sau sunt foarte puternici.

Deformarea genunchiului duce la modificări secundare ale arhitecturii osoase aşa cum a arătat legea Wolff-Delpech. În zona care este supusă unor forţe de presiune, osul îşi micşorează volumul şi se condensează, în timp ce acolo unde este supus unor forţe de tracţiune, el îşi creşte volumul si devine mai porotic. Direcţia trabeculelor osoase este strict legată de direcţia de acţiune a forţelor ce acţionează asupra osului. Cu alte cuvinte şi osul respectă o veche regulă din biologie care spune că „funcţia crează organul”, el adaptându-şi mereu structura la funcţiile pe care le are.

Etiopatogenie

Genu valgum congenital este o raritate.

De cele mai multe ori diformitatea este secundară unor afecţiuni: procese inflamatorii acute sau cronice din vecinătatea articulaţiei genunchiului, sechele posttraumatice (fracturi ale epifizei distale a femurului, fracturi ale platoului tibial, decolări epifizare juxta-articulare, deformări ale colului femural. etc.), sechele ale unor contracturi musculare de tip spastic sau ale unor paralizii ale musculaturii periarticulare a genunchiului, etc.

Genu valgum se clasifică în.

– genu valgum de origine rahitică

– genu valgum al adolescenţilor

Genu valgum de origine rahitică

Se observă la copiii cu rahitism florid, în vârstă de 1-3 ani. Diformitatea afecteză în aceeaşi măsură fetele şi băieţii şi este de cele mai multe ori bilaterală. Este frecvent asociată cu alte deformări osoase de origine rahitică cum ar fi încurbările femurale sau tibiale, coxa vara, picior plat, etc.

Cauza principală este rahitismul dar există şi factori care favorizează apariţia deformării în valg a genunchiului cum ar fi ortostatismul prelungit şi mersul precoce al copilului.

Ceea ce trebuie remarcat este că forma de genu valgum de origine rahitică are tendinţa de a dispărea spontan.

Genu valgum al adolescentului

Apare de obicei la 14-16 ani şi foarte rar, după vârsta de 20 ani. Este mai frecvent la băieţi decât la fete. De obicei copiii care au acestă formă de genu valgum sunt longilini, au membrele inferioare subţiri şi au o musculatură mai slab dezvoltată. De cele mai multe ori este vorba despre un „genu valgum de compensaţie” al unei poziţii vicioase în adducţie a coapsei dată de: luxaţia con-genitală de şold, coxartroză, coxa vara, caxalgie, etc.

Foarte rar, poate fi o formă de „genu valgum primitiv” ce se manifestă la un adolescent cu sindrom adipozo-genital.

Deformarea genunchiului în perioada de creştere apare datorită creşterii asimetrice a cartilajului de conjugare, fie de la nivelul epifizei distale a femurului, fie de la nivelul epifizei proximale a tibiei. În primul caz vorbim de un genu valgum de origine femurală iar în al doilea de un genu valgum de origine tibială. Acestă clasificare are importanţă mai ales din punct de vedere terapeutic, deoarece corectarea diformitaţii trebuie făcută la nivelul osului a cărei formă este modificată.

Afectarea dezvoltării cartilajului de creştere fie tibial, fie femural, în partea externă, poate fi determinată de: traumatisme locale, leziuni inflamatorii (osteomielită, poliomielită) sau distrofii osoase (boala osteogenică, discondroplazia Ollier).

Anatomie patologică

Genu valgum de origine rahitică

Este datorat unei diformităţi a femurului sau tibiei. Sunt afectate zonele juxta-epifizare şi diafizele.

La nivelul femurului se pot observa următoarele elemente: zona juxta-epifizară distală este lărgită în sens transversal („imagine de pagodă”) şi partea sa mediană prezintă o creştere anormală în sens vertical.

Diafiza prezintă la unirea 1/3medii cu 1/3 distale, o curbură cu convexitatea antero-internă. Femurul este rotat în jurul axului său longitudinal.

La nivelul tibiei observăm: zona juxta-epifizară tibială superioară este mai înaltă în jumătatea sa internă.Uneori această creştere în înălţime se produce în partea externă a zonei juxta-epifizare compensând diformitatea femurală şi în acest caz avem de a face cu un „genunchi în baionetă”.

La unirea 1/3 medii cu 1/3 distală, diafiza tibiei prezintă o curbură cu convexiatea orientată intern. În deptul condilului tibial intern se află o protuberanţă osoasă care se chiamă spina lui Mac Ewin.

Genu valgum al adolescentului

Este mai frecvent o diformitate a femurului.

Sunt afectate zona juxta-epifizară distală şi cartilajul de creştere de la nivelul metafizei distale a femurului. Partea medială a acestora, este mai mare ca înălţime decât partea laterală. Datorită acestui fapt, partea laterală a zonei juxta-epifizare femurale distale şi a cartilajului de creştere corespondent sunt supuse unei presiuni foarte mari ceea ce face ca în acestă zonă osul să fie condensat şi cu un volum mai mic, în timp ce în partea medială unde forţa este mult mai mică, osul este crescut de volum şi rarefiat (Wolff-Delpech).

Diafiza femurală prezintă frecvent diferite încurbări. Ele pot fi antero-posterioare sau laterale, cu convexitatea orientată intern. Mac Ewen a găsit în mod frecvent încurbări interne ale diafizei femurale în 1/3 distală a femurului. Datorită acestora condilul femural intern este coborât.

Frecvent condilul femural intern este lărgit în sens transversal, fosa intercondiliană este mai puţin profundă, iar condilul femural exten este mai puţin dezvoltat.

Datorită hipotrofiei condilului femural extern şi a dezaxării aparatului extensor al genunchiului, poate să apară o subluxaţie externă de rotulă.

Trebuie subliniat că tibia este mult mai puţin interesată în genu valgum al adolescentului. Partea internă a zonei juxta-epifizare tibiale proximale este mai înaltă, iar condilii tibiali sunt dezvoltaţi în înălţime şi nu în sens antero-posterior.

Pe lângă modificările osoase descrise, în multe cazuri se poate observa şi o laxitate capsulo-ligamentară în partea medială a genunchiului, datorată forţelor de tracţiune mari la care sunt supuse aceste formaţiuni anatomice care încearcă să se opună în mod pasiv creşterii valgusului genunchiului. Uneori apare şi o laxitate capsulo-ligamentară posterioară, determinată de poziţia de hiperextensie a coapsei pe gambă. Aceste laxităţi determină o mobilitate anormală a femurului faţă de tibie care poate cauza episoade de hidartroză.

Datorită repartiţiei neuniforme a forţelor de presiune pe suprafeţele articulare şi a incongruenţei articulare poate să apară în timp gonartroza.

Ca o consecinţă a atitudinii vicioase în valgus a genunchiului, piciorul se poziţionează în valgus ceea ce duce în timp la fenomene artrozice la nivelul articulaţiilor tibio-astragaliană, subastragaliană şi mediotarsiană.

Un alt element caracteristic este hipotrofia musculaturii membrului inferior interesat, la care se adaugă uneori şi o scurtare bicepsului femural.

Bazinul osos este asimetric, diametrul transvers al acestuia este micşorat şi apare o scolioză de compensaţie.

Clinic

Simptomatologia este asemăntoare în cele două forme de genu valgum. În cazul formei postrahitice, examenul obiectiv va pune în evidenţă pe lângă deformarea în valgus a genunchiului şi alte semne de rahitism.

Pacienţii se prezintă la medic datorită fie durerilor articulare, fie tulburărilor de mers. Durerile sunt de cele ai multe ori asemănate cu oboseala decât cu dureri propriu-zise.

Semnul caracteristic este deviaţia în afară a gambei faţă de coapsă. Cu cât această deviaţie este mai mare, cu atât diagnosticul este mai uşor de pus. Dacă deviaţia nu este prea mare atunci pacientul trebuie examinat cu mare atenţie, în ortostatism  şi în timpul mersului.

În ortostatism se poate observa: coapsa este înclinată spre intern în timp ce gamba este înclinată spre extern. Genunchiul este deviat mai mult sau mai puţin către intern, având o formă de „X”.

În formele bilaterale, genunchii se lovesc între ei în timp ce picioarele sunt depărtate.

În timpul mersului pacientul îşi freacă genunchii. Pentru a evita acest lucru, copilul poate adopta următoarele poziţii:

– îşi aşează coapsele în abducţie

– îşi flectează genunchii

– îşi rotează intern membrele inferioare

Dacă genu valgum este foarte accentuat, în timpul mersului copilul este obligat ca să nu-şi frece foarte tare genunchii între ei, să-şi ducă câte un genunchi în faţa celuilalt, încrucişându-şi gambele („mers în foarfecă”).

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN AMELIORAREA ȘI TRATAREA PACIENȚILOR CU GENU VALGUM

Kinetoterapia reprezintă aplicarea principiilor de exerciţiu știinţific de bază adaptate pentru a spori forţa, rezistenţa și mobilitatea persoanelor cu limitări funcţionale și ale celor care necesită condiţionare extinsă fizic.
Tratamentul kinetoterapeutic se recomandă să fie început cât mai timpuriu pentru beneficiul funcţional maxim, având următoarele obiective:
schimbarea presiunii la nivelul cartilajelor de conjugare;
tonifierea şi scurtarea muşchilor laterali externi şi alungirea muşchilor interni ai coapselor şi gambelor;
realizarea unei mai bune stabilităţi a genunchilor;
formarea unui arc reflex corect al genunchilor în stând, mers şi alergare.

Programul kinetoterapeutic

Scopul exercitiilor corective :
Exercitiile folosite pentru corectarea genunchilor in valgum urmaresc tonificarea in conditii de scurtarea grupelo rmusculare de pepartile interne si in conditi de lungirea grupelor musculare de pe partile laterale ale gambelor si coapselor. Se mai urmareste formarea unei bune stabilitatia articulatiilor genunchilor si a deprinderiide a merge corect.

 

 

Autor Nelu Olteanu

Prof.PhD.Kintoterapeut

Specialist Recuperare Medicala

 

Copyright@www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro